ONU: Foamete într-o regiune din Etiopia. Mii de oameni nu mai au ce mânca

Peste 350.000 de oameni dintr-o regiune a Etiopiei suferă din cauza foametei și milioane sunt în pericol să ajungă în această situație, potrivit ONU. Grupurile de ajutorare spun că este cea mai gravă catastrofă alimentară din ultimii zece ani. 90% dintre cele 5,5 milioane de locuitori din regiunea etiopiană Tigray au nevoie urgentă de ajutor. De vină sunt luptele izbucnite în urmă cu şapte luni acolo, între armată și fostul partid de guvernământ al regiunii, transmiteDigi24.ro. Violenţele au ucis mii de civili și au forțat peste două milioane să fugă din casele lor. Mulţi nu mai au ce mânca, după ce recoltele și animalele le-au fost jefuite. Reprezentantul misiunii umanitare din cadrul ONU, Mark Lowcock, a declarat că este foamete în nordul Etiopiei și că „situația se va înrăutăți mult”. Oamenii din Qafta Humera, un district izolat din vestul Tigrayului, au declarat săptămâna aceasta pentru BBC că sunt în pragul foametei. „Nu avem nimic de mâncare”, spune un bărbat care a explicat că recoltele și animalele lor au fost jefuite în timpul celor șapte luni de război, scrie BBC. „Am mâncat mici resturi de cereale pe care am reușit să le ascundem, dar acum nu mai avem nimic. Nimeni nu ne-a dat niciun ajutor. Aproape toată lumea este în pragul morții, situația este periculoasă. Moartea ne bate la ușă. Puteți vedea foamea pe fața fiecăruia dintre noi.”, afirmă un fermier. În 1984, Tigray și provincia Wollo din vecinătate au fost epicentrul unei foamete cauzate de secetă și război, care a dus la moartea a între 600.000 și un milion de oameni. Când se declară foamete? În ultimul deceniu, în lume foametea a fost declarată de două ori – în Somalia în 2011 și în Sudanul de Sud în 2017. Lipsa alimentelor poate duce la un număr mare de oameni lipsiți de hrană, dar rareori se ajunge la nivelul de foamete, conform criteriilor ONU. Perioadele lungi de secetă și alte probleme care reduc aprovizionarea cu alimente nu duc neapărat la foamete. Foametea este declarată numai atunci când sunt îndeplinite anumite condiții de mortalitate și malnutriție și foamete. Acestea sunt: cel puțin 20% din gospodăriile dintr-o zonă se confruntă cu o lipsă extremă de alimente și au o capacitate limitată de a-i face fațăratele de malnutriție acută depășesc 30%rata mortalității depășește două persoane pe zi la 10.000 de persoaneDeclararea foametei nu duce la sarcini obligatorii pentru ONU sau statele membre, ci servește la concentrarea atenției globale asupra problemei. Post-ul ONU: Foamete într-o regiune din Etiopia. Mii de oameni nu mai au ce mânca apare prima dată în Unica.md.Mai multe detalii pe unica.md
19
13 zile în urmă