Ion Ceban: Hotelul Național este un focar al oamenilor străzii, prostituției, drogurilor și tentativelor de suicid

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, continuie să insiste asupra faptului că, Hotelul Național amplasat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.4, reprezintă un pericol din toate punctele de vedere. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii Secretele puterii, de la postul de televiziune Jurnal TV.  „Noi avem timp să așteptăm. Vine noul guvern, are toate competențele, vrea să-l facă monument național, nu știu de ce până acum nu a fost făcut acest lucru. Se consideră a fi momument de arhitectură, deși nu e, astăzi, hotelul reprezintă pericol din toate punctele de vedere, la fel ca multe alte clădiri care sunt abandonate”, a menționat Ion Ceban.   De asemenea, edilul Capitalei a declarat că este pe final de a „amenda legislația”.  „Eu voi veni în Parlament, suntem pe final de a amenda legislația, într-un fel ca această clădire să nu poată supraviețui pe mult timp. Asta ar însemna suprataxarea. Deci tu ai doi ani de zile în care poți păstra clădirea în formatul în care este, dacă nu, se include suprataxarea, iar ulterior, dacă nu faci nimic cu această clădire, te ustură foarte mult, plătești impozite. Noi avem foarte multe clădiri care se află în paragină și nu se întâmplă nimic cu ele”, a menționat Ceban. Referitor la subiectul Hotelului Național, Ion Ceban a reiterat faptul că, construcția, reprezintă „o catastrofă în centrul Capitalei”.  Totodată, edilul Capitalei a subliniat că, după ce va fi instalată noua guvernare, va putea fi abordat subiectul și la nivelul Ministerului Culturii, întrucât, potrivit lui Ion Ceban, Guvernul insistă asupra introducerii Hotelului Național drept monument național.  Realitatea.md amintește că, Firma Alfa-Engineering din Căușeni a fost cea care în anul 2006 a intrat în posesia a 83,24% de acțiuni ale statului în societatea Moldova-Tur, care deținea Hotelul Naţional. Noul proprietar a plătit 2,15 milioane de dolari și se obliga ca, în decurs de doi ani, să investească 33 de milioane de dolari. De atunci, au trecut 11 ani, dar tot o ruină a rămas. Articolul Ion Ceban: Hotelul Național este un focar al oamenilor străzii, prostituției, drogurilor și tentativelor de suicid apare prima dată în Realitatea.md.Mai multe detalii pe realitatea.md
18
2 zile în urmă