Europa poate deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic. Ce înseamnă acest lucru

Comisia Europeană a prezentat joi planul său de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE, propunându-și ca acestea să scadă cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Obiectivul este ca până în 2050 să se atingă așa-numita „neutralitate climatică”. UE va trebui să-și sporească și mai mult eficiența energetică și ponderea energiei din surse regenerabile. Certificatele de emisii, emisiile din exploatarea terenurilor, dar și standardele pentru emisiile de dioxid de carbon ale mașinilor vor suferi modificări. Comisia Europeană este dispusă să finanțeze propuneri în valoare de 1 miliard EUR pentru proiecte de cercetare și inovare. „Facem tot ce ne stă în putință pentru a ne respecta promisiunea făcută europenilor: ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Data de astăzi marchează o etapă importantă în acest proces. Prin intermediul noului obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din UE cu cel puțin 55 % până în 2030, vom deschide calea către o planetă mai curată și către o redresare verde”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene. Comisarul pentru energie, Kadri Simson, spune că sistemul energetic se va afla în centrul acestui efort pentru realizarea noului obiectiv. „Pe baza politicilor existente și a planurilor elaborate de statele membre, suntem pe cale de a ne depăși obiectivul actual de 40 % pentru 2030. Acest lucru arată că a fi mai ambițios nu este doar necesar, ci și realist. Sistemul energetic se va afla în centrul acestui efort. Ne vom baza pe reușita sectorului european al energiei din surse regenerabile, vom examina toate instrumentele de care dispunem pentru a ne spori eficiența energetică și vom pune baze solide pentru o Europă mai verde”, a arătat Kadri Simson, comisarul pentru energie. Emisiile de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili constituie principala sursă de emisii de gaze cu efect de seră din UE. Împreună cu emisiile fugitive de gaze altele decât CO2 din sistemul energetic, acestea reprezintă puțin peste 75 % din emisiile de gaze cu efect de seră din UE. Acest lucru subliniază rolul central al sistemului energetic în tranziția către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei. Clădirile și transporturile sunt, împreună cu industria, principalii consumatori de energie și sursele cele mai importante de emisii. Decarbonizarea atât a ofertei, cât și a cererii de energie este esențială pentru atingerea neutralității climatice. Astfel, până în iunie 2021 trebuie făcute propuneri legislative pentru a pune în aplicare noul obiectiv. În vederea atingerii acestui obiectiv pentru 2050, vor trebui luate măsuri de către toate sectoarele economiei Noul obiectiv climatic pentru 2030 va contribui la orientarea redresării economice a Europei în urma pandemiei de COVID-19. Acesta va stimula investițiile într-o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, promovând inovarea în domeniul tehnologiei curate, stimulând competitivitatea și creând locuri de muncă verzi, spune Comisia Europeană.Mai multe detalii pe tv8.md
19
o lună în urmă