Alegerile parlamentare din Bulgaria au adus schimbări politice majore

Alegătorii au sancționat în egală măsură cele doua partide mari – GHERB și PSB. Ambele au pierdut sute de mii de simpatizanți care au trecut la dreapta tradițională – „Bulgaria democrată” și la noile formațiuni „Există un astfel de popor”, al showmanului Slavi Trifonov și ”Ridică te! Criminalii – afară!”. Socialiștii nu numai au fost scoși de la tradițional loc doi în parlament, ci vor putea trece chiar pe locul patru, după „Bulgaria democrată”, care va profita, ca și „Există un astfel de popor”, de sutele de mii de voturi din diaspora și din orașele mari. Președinta PSB Kornelia Ninova a fost supusă luni unor puternice presiuni de a demisiona de către opoziția internă. Ea a anunțat demiterea conducerii superioare a partidului însă a refuzat să plece. A lansat formula „Toți împotrivă lui GHERB” oferind sprijinul deputaților socialiști pentru reformele propuse de cele trei partide ale protestului anti-Borisov. De menționat că în perioada campaniei electorale PSB a neglijat ideile de colaborare cu a.z. partide ale protestului. Într-un mesaj în rețelele sociale în cursul nopții premierul a renunțat practic la ideia de a încerca să formeze un al patrulea guvern al său, propunând ca Bulgaria să fie condusă până în decembrie de un guvern de experți. El a adresat un apel la pace oponenților săi – „Dragii mei. Pe stema noastră scrie „Unirea face puterea”. Hai să vedem dacă ne putem uni în numele țării.” Drept motive prim-ministrul a pus combaterea epidemiei și planul de redresare pentru Europa, adaugând că partenerii europeni au mare încredere în el. „Nu pot zice că suntem ideali dar este oare cineva în afară de mine care a rezolvat trei crize – cea financiară, cea a migranților și cea epidemiologică?... Ați dorit vara trecută o lovitură de stat... Acum spuneți că veți face ceva anti-GERB, ceva anti-Borisov. Felicitări! Dar amintiți vă de soarta guvernului, condus de Plamen Oreșearski care nu a căștigat niciodată alegeri.” Ideia cabinetului de experți a fost lansată în timpul protestelor antiguvernamentale de partidul turc și respinsa de Borisov. O altă posibilă surpriză - partiul fondat de oligarhul fugar la Abu Dabi Vasil Bojkov ar putea intra în noul parlament. Formațiunea pe care nimeni nu a pus-o niciodată în seamă, are acum 3,73% la un prag de 4%. Mai sunt de numărat peste un milion de voturi. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani în parlamentul din Sofia nu vor fi partide naționaliste. Nu au trecut pragul de 4% membrii coaliției „Patrioții uniți” VMRO, FSN și Ataka – parteneri la guvernare ai lui Borisov.Mai multe detalii pe europalibera.org
13
5 zile în urmă