/VIDEO/ Euro – în cădere liberă! Datele BNM arată că în ultima lună moneda euro a scăzut cu aproape un leu

tv8.md12 zile în urmă
Economie
3
1 foto

Pe final de vară, moneda europeană este în cădere liberă, în schimb leul prinde la puteri. Astăzi, un euro a costat 19 lei și 64 de bani, ceea ce înseamnă cu un leu mai puțin, dacă e să comparăm cu acum o lună și jumătate. Experții estimează că ieftinirea va mai continua. Fluctuațiile cursului i-au nemulțumit pe moldovenii care au revenit de peste hotare sau păstrează bani în euro, dar i-au bucurat pe cei care pleacă în vacanță și trebuie să cumpere valută. Expertul de la IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, explică aprecierea leului prin faptul că euro s-a depreciat pe piața internațională, dar și din cauza situației socio-politice din țară.  Totuși, mai spune el, în următoarea perioadă euro va costa și mai puțin. VEACESLAV IONIȚĂ, EXPERT ECONOMIC: „Cred că în următoarele luni, nu că în următoarele luni dar luna august – septembrie noi tradițional trebuie să asistăm, în mod normal trebuie să asistăm la o întărire a leului moldovenesc.  Este legat atât de creșterea remitențelor, legat de vânzarea de valută a cetățenilor în ajun de an școlar”. Părerile moldovenilor s-au împărțit. Cei care au de schimbat euro în lei sunt în pierdere, pe cînd cei care trebuie să plece peste hotare se bucură de schimbarea cursului. „Kaneșna” că-i rău. – De ce? – Cum așa, așa-i. – Dumneavoastră des schimbați euro? – „Obeazatelino”, avem de unde…haide”. „Desigur pierd. Pierd foarte mult. Eu singur peste hotare lucrez. Diferența dintre cumprare sau vinderea eurolului, diferența e foarte mare”. „Eu de pildă schimb…Ce putem noi să facem. Așa-i țara”. „Pentru mine e bine, dar nu știu pentru alții care vinde.  – De ce e bine? – Trebuie să cumpăr niște euro să mă duc undeva la odihnă”. Iar alții spun că nici nu prea sunt interesați de modificarea cursului pentru că întărirea leului nu duce și la ieftinirea produselor în magazine. „Dacă sincer, eu nu știu pentru că foarte rar „comunic” cu euro.  Aceste fluctuații nu afectează consumatorii finali. Cei care schimba și lucrează cu schimbarea cursului – da, dar ceilalți nu simt nicicum”. „Totuna prețurile nu s-au schimbat, dar s-au ridicat la tot. Și la mâncare..la tot. Măcar că înainte când se ridica euro ori dolarul, se ridica prețurile și la mâncare, la toate celea. Acum „chică”, cade…prețurile se ridică și se ridică”. Astăzi, un euro, la casele de schimb valutar, costa, în medie, 19 lei și 66 de bani. Comparativ cu luna iulie a acestui an, moneda europeană s-a depreciat cu un leu. Atunci, cursul oficial era de 20 de lei și 60 de bani. Și dolarul s-a ieftinit în acest interval de timp. Dacă atunci costa 18 lei și 11 bani, astăzi bancnota americană a echivalat 17 lei și 54 de bani.  Mai multe detalii